Laurenţiu Duţă, mulţumit de prestaţia Elenei la Eurovision

23.05.2010 19:06

 

 


Laurenţiu Duţă a stat de vorbă cu George Zafiu, în direct, astăzi, la Europa FM, în cadrul emisiunii “Europa Expres”, despre obiectivul echipei României la Eurovision şi despre impresiile din seara semifinalei.

Compozitorul piesei „The Balkan Girls", piesa calificată în finala de la Eurovision, de sâmbătă seara, a mărturisit că emoţiile au fost prezente în prima semifinală: „Am avut emoţii, nu a fost uşor. Erau câteva piese care ne încurcau, nu ştiam ce doreşte publicul", a declarat Laurenţiu Duţă. Punctajul fiecărei ţări calificate în finala Eurovision nu va fi aflat, pentru a nu fi influenţate rezultatele din marea finală.

Laurenţiu Duţă a precizat că anul acesta, sistemul de vot a fost mai special, în sensul că 9 ţări din prima semifinală, care s-au calificat în finala de sâmbătă seara, au fost alese de public prin televoting, iar cea de-a 10-a ţară a fost aleasă de către un juriu format din specialişti. Referitor la prestaţia Elenei din concurs, Laurenţiu s-a declarat mulţumit, „spectacolul ieşind aşa cum trebuia", fiind pregătit minuţios de o întreagă echipă.

„În finală, Elena trebuie să fie impecabilă şi să ne clasăm în primii zece", a mai precizat Laurenţiu Duţă la Europa FM cu privire la obiectivul României la Eurovision.