LAURENTIU DUTA: “M-a socat rezultatul de la Eurovision”

23.05.2010 16:06

Proaspat intors de la Moscova, alaturi de Elena Gheorghe, Laurentiu Duta spune ca nu este daramat de rezultatul slab obtinut la Eurovision (locul 19), dar spune, totusi, ca a fost socat de clasamentul final. Atat el cat si Elena se asteptau sa fie cel putin pe locul 10 sau 12, dar admite ca au fost multe piese si show-uri bune, concurenta fiind pe masura. Surpriza a constat in faptul ca multe tari bine cotate, cu reprezentanti de marca au terminat competitia Eurovision spre coada clasamentului, cum ar fi Malta sau Spania. Grecia si Franta, care contau pe Sakis Rouvas si Patricia Kaas, nu au obtinut nici ele locuri fruntase. In ciuda esecului, Laurentiu a declarat la Europa FM, in emisiunea “Europa Express”, ca acest lucru nu-i va impiedica sa mearga cu fruntea sus mai departe si sa colaboreze si pe viitor cu Elena.
Referitor la scandalul provocat de redactorii cotidianului britanic “Daily Mail”, potrivit caruia Elena Gheorghe ar fi facut playback, Laurentiu Duta a precizat ca Elena este foarte suparata pe articol si nu-i cunoaste intentiile. Laurentiu chiar a catalogat articolul ca fiind “o mica rautate” din partea britanicilor, iar faptul ca nu a facut playback este simplu de demonstrat, din inregistrarea finalei Eurovision. Duta a mai adaugat ca in ciuda rezultatului slab obtinut de Romania, la Eurovision, Elena Gheorghe este chiar foarte optimista, “in concurs a fost mult mai tare decat mine”, iar acest loc 19 nu-i impiedica sa considere single-ul “The Balkan Girls” ca fiind o melodie frumoasa. Laurentiu a incheiat spunand ca nu mai doreste sa participe la Eurovision. “Ca producator si compozitor ma simt in largul meu, dar la Eurovision in trei minute trebuie sa se intample prea multe” pentru ca un cantec sa convinga.
Sursa: Gardianul